Barbatul ideal


Am primit pentru a nu stiu cata oara, intrebarea - care circula in oracolele de clasa a saptea; cum arata pentru tine barbatul ideal? Nu-i usor de dus statutul de BARBAT, daramite sa mai ingreunezi atributele barbatiei, cu acela de …IDEAL?
Inapoi in timp, da Vinci a creat “Omul vitruvian” pentru a ilustra un pasaj despre proporţiile corpului uman, scris, cu aproximativ 15 secole înainte, de arhitectul roman Vitruvius (de aici şi numele lucrării). “Niciun templu nu poate fi ridicat fără simetria şi proporţia corpului unui bărbat bine făcut”, scria Vitruvius. Astfel, se explică faptul că, pe vremea romanilor, arhitecţii construiau temple folosind proporţiile unui corp bărbătesc “ideal”.
În pasajul respectiv, ilustrat de da Vinci, Vitruvius mai spune că un corp bărbătesc ideal ar trebui să încapă într-un cerc şi într-un pătrat. Această afirmaţie reprezenta o aluzie la teoria microcosmosului a grecilor şi romanilor, care spuneau că omul reprezintă o versiune miniaturală a întregului univers. În această teorie, cercul era asociat elementelor cosmice, iar pătratul - celor pământeşti.
De la teoria generala, la intrebarea tintita personal, de la metamorfozele parcurse de fizicul si spiritul masculului pana la barbatul ideal, se aduna volume intregi,ilustratii si mai nou, filme. Asa cum femeia ideala este captiva unor clisee penibile, la fel si barbatul ideal…
O sa scriu candva mai mult despre ce cred eu ca ar putea face femeile pentru ca barbatii viitorului sa fie mai buni.Primele care trebuie sa actioneze sunt mamele de baieti. Ele poarta si vor purta mereu , responsabilitatea formarii unor barbati…ideali, sau a unor mamaligi efeminate. Cum si mamele de fete, trebuie sa isi asume cresterea unor viitoare zeite,demne de lauda si respect, sau niste pisi care vaneaza burtosi cu trabuce…In lume este nevoie de tot felul, dar sa ne intelegem…pastrand proportia! Barbatul sa se incadreze intr-un cerc si un patrat…sa-si poata ridica macar bratele !
Teoria mea este ca fetele bune si baietii buni, isi gasesc mai greu perechea…fiecare dintre ei, are nevoie de o imagine in oglinda…Dupa ce suferi o gramada, renunti la teoria ca se atrag contrariile…NU! Se cauta unul pe altul cei care sunt la fel, chiar daca pe traseu se atrag cu persoane electrizante, pe care le confunda cu sufletul pereche.
Cand esti bun si cinstit,harnic si corect, cu un suflet frumos si creativ, nu vei fi fericit langa cineva care minte, insala, are orgolii, conditionari si limitari. Un suflet pereche nu te va conditiona niciodata.Intrucat relatia de iubire adevarata nu este intre ego-uri si personalitati, este intre suflete.
Barbatul ideal pentru mine, este acela care crede ca eu sunt femeia ideala.Acela care imi permite sa fiu eu insami, si daca eu uit, imi va aduce aminte…sa fiu EU.
Daca nu l-am gasit inca, inseamna probabil, ca undeva pe drum, m-am pierdut pe mine…

One Response to Barbatul ideal

  1. Mihai says:

    E destul de aiurea. Nu cred ca exista barbatul ideal asa cum nu exista nici femeia ideala la modul general. Fiecare dintre noi are alte standarde si alta parere despre idealul masculin sau feminin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>