Astrologie actuala


Luna Noua a intrat în Sagetator! Ea este o subtila eclipsa partiala, care ne incurajeaza sa intram înauntrul nostru, ca sa descoperim focul spiritual. Aceasta lunatie este linistita si meditativa, astfel ca ar fi lesne sa nu o bagati în seama. In acelasi timp, este o perioada optima pentru a ne consolida legaturile multidimensionale, intrucat aceasta Luna Noua culmineaza cu o eclipsa de Luna foarte intensa, pe 10 decembrie. Asta va stimula o imensa schimbare a realitatii, atunci cand lumea va realiza ca transformarile uriase, aflate deja in derulare, nu mai pot fi oprite. Cei care urmaresc aceste analize stiu ca influenta Calendarului Mayas a ajuns la un punct culminant si ca acum intram în 2012, cautand o relatie total noua cu Pamantul.
In acest sens, 2012 este la fel de important ca si frenetica accelerare a timpului din Ciclul Universal, incheiat în data de 28 octombrie 2011. Pe masura ce ne pregatim pentru mai multe schimbari importante, aceasta Luna Noua reprezinta remediul homeopatic ideal pentru trezirea celulelor noastre; vremurile care vin impun inteligenta celulara, forma fundamentala a unitatii umane.
Consider ca factorii astrologici vor avea o influenta mai mare asupra speciei noastre acum, ca procesul de crestere, condus de Arborele Lumii, s-a terminat. Daca va simtiti neobisnuit de cand s-a incheiat Calendarul, va rog sa retineti faptul ca evenimentele accelerate din 2011 produc fisuri si distorsionari fundamentale in cadrul realitatii! Cu totii putem simti asta si e nevoie de timp, ca sa ne adaptam.
Luna Noua, aflata la 3° in Sagetator, transmite o ardoare spirituala foarte vie si puternica, care este intensificata de Nodul lunar Nord, de Mercur si de Venus in Sagetator - Venus fiind exact pe Centrul Galactic. Aceasta Luna Noua ne intensifica sentimentele legate de identitatea noastra spirituala; Nodul Nord ne ofera directie spirituala si intentie, Mercur inspira ganduri spirituale si cuvinte expresive, iar Venus ne face receptivi la influenta Centrului Galactic.
Nimic nu va stavili transformarea din campurile probabilitatii cuantice, ce continua în urmatoarele doua saptamani. Asemenea solidificarii gelatinei rosiatice Jell-O, aceste campuri oscilatorii vor raspunde undelor ce emana din inima noastra – determinati asadar ceea ce doriti. Toate celelalte planete sunt în alianta cu lunatia, în afara de Mercur cel neaspectat, care tocmai a devenit somnolent, intrand în miscare retrograda.
Zbatandu-se, controlorii masculini dominanti efectiv vor bolborosi si vor urla, intrucat constata ca nu mai au cuvinte ca sa-si exprime furia, atunci cand prilejurile de desfatare le sunt impiedicate. Noile cai ce vin nu vor fi blocate, pentru ca Marte, la 7° în Fecioara, face trigon cu Jupiter, la 2° in Taur, in trigon cu Pluton, la 6° in Capricorn.

De Barbara Hand Clow

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>