Simone Micheli

Pentru arhitectura si design interior, cunoscutul profesor universitar este precum numele studioului sau – „Simone Micheli Architectural Hero”. Dar recunoasterea talentului si viziunii sale vine negresit de la altii, de la foarte multi si de pretutindeni, iar premiul „Overseas Award 2007” – Londra (premiu international rezervat celor mai apreciate dezvoltari imobiliare rezidentiale din lume) nu constituie decât una dintre ele.

Privesti incantat, suspendat între surpriza si placere, intre prezent si viitor, într-o dimensiune cu care nu esti încã familiarizat, dar pe care arzi de nerabdare sa o explorezi, sa o atingi, sa o patrunzi.

L-am intalnit personal dupa ce 2 ani la rand i-am urmarit evolutia unor scenografii impresionante la targurile de specialitate. Ma simt onorata sa am in portofoliul meu, un interviu cu unul din eroii arhitecturii contemporane. Ce am considerat ca vad in conceptul sau?   Un spatiu in care respiri inovatie si creativitate desi, mai degraba, pare ca te scufunzi intr-o lume subacvatica. Intre întrupari diafane si forme rotunjite sunt plasate lumini ce nu se raspandesc, ci raman concentrate în jurul surselor, dand astfel senzaøia ca formele devin fluide. Dorinta lui Simone Micheli este de a crea un limbaj intre spatiul interior si arhitectura contemporana.  Trebuie sa ai okii deschisi asupra lumii in miscare, stimulativa si dinamica in care traiesti, pt a inova, pt a gasi forme si materiale din dimensiunea viitorului. Hoteluri nenumarate decorate fluid si colorat sunt la Rimini, Pisa, Torino, la Venetia, birouri si showromuri la Salerno, restaurant in Frenze, studioul Ralph Lauren in New York, villas resort in Brazilia, tehno hotel la Genoa, Suite hotel in Belgia, nenumarate resedinte si centre beauty, un lounge la Milano si o gradinita la Varese, iata doar cateva repere din portofoliul Micheli.