Iulie,luna iubirii

Noaptea aceasta e iar luna plina..

O clipa daca ai privit-o , ti ai adus aminte cand si pentru cine tresalta inima in tine.Ciclurile lunare sunt despre initierea schimbarii si despre a face o verificare cu sufletele noastre, pentru a vedea unde suntem si unde ne dorim sa fim.Noaptea asta, e una din cele bunepentru asa ceva…

Mai jos cateva randuri de astrologul Kate Rose.

Aceasta este vara iubirii – si  este doar inceputul.

Iulie va fi o luna fierbinte si grea pentru noi. Nu numai ca suntem obositi de a astepta sa manifestam ceea ce este in interiorul inimilor noastre, dar aceasta luna ne impinge sa ne asumam riscuri, deoarece totul s-a intamplat de-a lungul ultimilor ani pentru a ajunge in acest moment.

„Din an in paste” este o expresie pe care toti o cunoastem – insa este o expresie care reprezinta si acele sanse sau momente speciale. In iulie nu avem numai o Luna Plina, ci doua, si cea de a doua luna este una albastra.

Intre prima Luna Plina din 2 iulie si cea de a doua luna plina, din data de 31 iulie, vom simti forta dorintei din inimile noastre intr-un fel pasional, care ne taie respiratia. Vom fi atrasi de acele persoane care ne incita sufletele si care ne fac sa ne simtim vii. Vom tanji numai dupa acele relatii care onoreaza adevarul nostru autentic si ne vom regasi cautand acele oportunitati care ating corzile cele mai sensibile ale inimilor noastre.

Aceasta luna va aprinde focul in chakra sacrala si ne va impinge catre incercari pasionale. Fie ca este vorba despre a investi timp intr-un proiect care merita sau despre a petrece nopti fierbinti sub luna cu iubitul(a) nostru(oastra) – vom fi plini de pasiune pentru viata noastra.

Trebuie sa ne pregatim pentru artificii in toate aspectele vietii noastre, dar mai ales in inimile noastre si…in dormitoare. Suntem creaturi pasionale, iar asemeni unui copac, sunt anotimpuri in care ne aflam in stare latenta, iar in altele inflorim in posibilitati.

Alinierile planetare si aceasta Luna Plina arunca gaz pe focul care candva ardea mocnit…

Si totul este despre explozia finala si despre a lumina viata noastra intr-un mod grandios – tot ce avem de facut acum este ne bucuram de spectacol.

142305623802fdc402

Previous post:
Next Post: