Eu si blogul meu

De mai multi ani (vreo 3-4), ma framant in legatura cu blogul meu. Blogul oricarei persoane sau afaceri, trebuie sa exprime in mod coerent, “ideea principala”. Cine sunt eu? Ce fac, ce imi place, ce vreau ca lumea sa afle despre mine?
Fara gluma, daca stii cine esti, daca stii ce faci si stii ce iti place…din punctul meu de vedere, nu mai ai nevoie de blog.
Si totusi, dorinta de comunicare, de adaptare, te impinge la exprimarea “ideii principale”.La crearea unei poteci de brand awarness pe care sa o controlezi cum vrei. La crearea unui jurnal scris, despre care crezi ca va schimba ceva.
Bloger-ii de succes sintetizeaza foarte bine ideile principale ale altora. Altii, sunt minunati naratori, altii reale talente literare.Problema este…ca, cine – ce face cu atata informatie? Chiar si de calitate…
Eu una, m-am hotarat.Vreau sa imi fac interesul. Si nu oricum, ci cat mai aproape de original. Adica , de eu-l meu natural. De exprimarea mea profesionala.De crezurile simple si esentiale, pe care mi le-au oferit ca “soft” parintii mei, in primii ani de viata.Primii 18 ani cat am stat acasa cu ei…

Vad foarte clar limitele virtualului.Niciodata vreo persoana care are un blog misto, si pe care am intalnit-o in viata reala, nu mi-a lasat o “aceeasi” impresie. Pe net fiecare pune pozele si textele care pot genera o impresie senzationala, puternica, sintetica. Si cand e sa transpunem in actiuni chestiile de pe net…stai frate, ca nu mai e chiar asa…
Eu recunosc. Vreau ca oamenii sa afle despre mine lucrurile minunate pe care le pot realiza in plan profesional. Vreau sa afle despre mine ca am gusturi rafinate, ca sunt la un nivel al conversatiei si actiunilor in care nu incap flirturile ieftine si vocabularul mediocru, ca am in lada de comori a vietii experiente de toate felurile, dar care nu mi-au alterat valorile.Dimpotriva. Indiferent ce traiesc, se decanteaza valorile.
Stiu ca pe blog merg chestii scurte. Cine ma cunoaste, stie ce pot in “literatura”…dar, despre asta mai vorbim :)