Dumnezeu sa o odihneasca…

jesus-in-heaven1
Azi bunica mea a murit.
Dimineata atrageam cu intreaga mea fiinta primavara, si aveam niste planuri interioare, legate de o saptamana in care visam doar sa ma linistesc.
Dumnezeu a luat-o pe bunica poate si asa, ca sa ma linistesc, si pentru ca ceream o renastere, a luat-o si pentru ca s-a indurat de suferinta ei imensa, si pentru ca e postul Pastelui si e iertare multa acum.
Ieri am vazut-o in viata , intr-o stare atat de critica, intr-un context al suferintei de neexplicat omeneste vorbind, prin care batranii trec fara ca nimeni sa le poata oferi o solutie…M-am gandit ca va trebui sa ma gandesc serios la aceste scene , intrucat relatia cu batranetea si cu moartea este una greu de inteles in cultura si societatea in care ma traiesc.
N-as fi scris ce simt acum pe blog, dar cand a venit domnul de la pompe funebre si am vorbit de coroana de flori, am realizat dictand numele celor din familie, ca suntem atat de putini…
N-as fi scris, dar cautand prin computer o poza cu mamaie, am dat peste un text al lui Lazarev, despre boli si moarte, si mi-am dat seama ca tot din viata face parte si asta, si ca nicicand moartea nu a fost mai dureroasa decat viata, sunt la fel.Intr-un ciclu repetitiv mai mare, vazut mai in ansamblu, e la fel ca noaptea si ziua, ca binele cu raul, ca un anotimp cald urmat de unul rece..Moartea urmeaza, si nu e cazul sa ma tem de ea. E parte din joc.
Cu totii cunoastem zicala: “De morti numai de bine”. De ce? Intre lumea fina a mortilor si lumea noastra fizica sunt posibile contacte iar daca ele apar, acest lucru dauneaza ambelor lumi.
“Sudarea” campurilor unui om viu si ale unui om mort are loc atunci cand sunt incalcate legile supreme. Religia si obiceiurile de inmormantare sunt orientate spre despartirea campurilor celor vii de ale celor morti. Daca omul pastreaza orice gand intunecat la cel decedat, acest lucru se reflecta negativ asupra sa si poate duce la diferite tulburari psihice.
Supararea omului inainte sa moara poate duce de asemenea la contopirea campurilor si probabil de aceea trebuie indeplinita ultima dorinta a celui aflat pe moarte.
Doare ca ma despart acum de bunica mea, de care am ras si am facut misto cand eram copil, am judecat-o in fel si chip cand am fost mai mare, si am vegheat-o cum am putut la batranete, privind-o cum se indarjeste sa traiasca. Povestea ei, e uluitoare, ca a oricarui om care s-a nascut la inceputul acestui secol, cand nu era nici electricitate, si a murit cand electricitatea ne-a legat pe toti de scaune ca pe niste roboti.
Reiau planurile mele de constientizare a vietii pe alt nivel in aceasta saptamana, si o las pe bunica in mana unui Dumnezeu care stie mai bine ca oricine sa ne linisteasca pe toti.
Stiu ca iubirea de oameni si sentimentul ca apartin de o familie mai mare sunt o posibilitatea ca viata sa devina vesnica.