Dezamagirea de a fi bun

Traiesc uneori foarte puternic acest sentiment : dezamagirea de a fi bun. Bun in profesie, bun ca om, bun ca cetatean al tarii, bun ca vecin, bun ca si coleg…Am sarit si m-am implicat, am sperat si am visat, am daruit cunostintele mele, am oferit pe tava bucati intregi din sufletul si experienta mea..am daruit femeilor si barbatilor pe care i-am cunoscut, timp si vorbe bune….si am fost dezamagita.
Nu mereu m-a durut la fel, nu mereu mi-am batut capul, pentru ca nu mereu am fost la fel de constienta de viata. Imi pare rau, ca daca maine ar trebui sa tin un curs despre cum si ce sa alegi in viata pentru a-ti implini visele, “a fi bun” nu este neaparat folositor unei cariere de succes si unei vieti confortabile.
Ma doare al naibii, dar jur ca nu am sa ma schimb.Mi-au tot dat multi la temelie, dar mereu am considerat ca a fost doar vina mea.Azi, in prezent, sunt convinsa ca sunt doar lectii de viata, alegeri si instinct.Nimeni nu e de vina nicicand.
Ma aflu in castig, chiar si asa dezamagita, pentru ca in centrul meu, in inima mea, eu pe mine nu m-am dezamagit niciodata. Si indiferent cine si cum mai e langa mine, eu cu mine sunt ok.
Asa ca pornesc la vanatoare !