Banii pe foc!

Un om avea un băiat tare leneş. Atât de leneş, că nu făcea nimic toată ziua, dar ştia să ceară bani de la părinţi ca să-şi cumpere dulciuri şi jucării. Dar, într-o zi, tatăl său a hotărât să-l lecuiască şi, când băiatul a venit iarăşi să-i ceară bani, i-a spus:
- Fiule, eu ţi-aş da banii aceştia, dar mă tem că tu nu ştii să-i preţuieşti. Nu ştii valoarea lor şi îi cheltuieşti fără rost.
- Cum să nu, tată ? Ştiu foarte bine că banii se câştigă greu şi nu îi voi mai risipi.
Dar în timp ce băiatul tot încerca să-şi convingă părintele să-i dea bancnota după care îi scăpărau deja ochii, tatăl său a aruncat-o deodată în soba aprinsă. Băiatul a rămas locului, mut de uimire, neînţelegând de ce a făcut tatăl său acest lucru.
- Acum să ştii că eşti pedepsit ! – a mai spus tatăl. Pleacă din casa mea şi să nu te mai întorci până nu vei fi şi tu în stare să câştigi un ban.
Băiatul nu a mai avut ce face şi s-a dus la brutarul din colţul străzii, rugându-l să-l primească ucenic. O săptămână întreagă a muncit cărând sacii cu făină, frământând coca şi trebăluind prin brutărie. Când se împlini o săptămână, brutarul îi dădu o grămadă de bani.
Fericit nevoie mare, băiatul s-a întors acasă.
- Tată, tată – a strigat el, intrând val-vârtej – am câştigat şi eu bani. Uite bancnotele astea! Uite ce multe sunt şi doar eu am muncit pentru ele, nimeni nu mi le-a dat pe degeaba !
- Bravo fiule, i-a zis tatăl. Ia dă-mi-le şi mie să văd câte sunt…
După ce le cercetă cu luare-aminte, tatăl le aruncă imediat în foc. De data aceasta, băiatul a sărit ca ars, băgându-şi mâinile în flăcări să scoată banii pentru care muncise atât.
- Vezi fiule, de-abia acum ştii valoarea banilor. Şi doar cine le cunoaşte valoarea ştie cu adevărat şi cum să-i cheltuiască – îi mai spuse tatăl cu dragoste.

Viaţa este muncă şi numai munca îi dă omului dreptul de a trăi: Apa curgătoare dă viaţă, cea stătătoare devine otrăvitoare
(Sfântul Ioan Gură de Aur)

babi